Mamă vitregă și zile de coșmar

Din păcate mama mea m-a părăsit iar din acest motiv tatăl meu a fost nevoit să iși refacă viața astfel eu și cu sora mea a trebuit să ne acomodăm cu noua noastră mamă vitregă. La început nu am acceptat-o sub nici o formă la început nu pentru că o vedeam rea dar nu pot să înțeleg de ce dar puteam.

Acum la aproape 10 ani mai târziu tot nu o pot accepta însă acum măcar am motive întemeiate, toate certurile și toate bătăile pe care sora mea le-a îndurat din cauza ei m-au făcut să o detest din tot sufletul meu. Nu îi doresc răul dar aș vrea dacă s-ar putea să nu o mai pot vedea nciodată în viața mea pentru ceea ce a făcut. Este un om care din punctul meu de vedere nu se va putea schimba niciodată încât dacă se va despărți de tatăl meu se va duce și va face viața un calvar altcuiva.

Pe sora mea a cam batut-o constant însă la mine nu prea a avut șansa pentru că nu i-am acordat-o. Eu cu ea am avut câteva conflicte care s-au soldat cu violență din care ea a ieșit învingătoare doar odată, în restul fiind remiză sau victoria a fost de partea mea.

Nu trebuie să nu admit că are și o mică parte bună pentru că ne-a crescut așa cum a putut ea, dar atitudinea a stricat-o întodeauna.

Ați văzut voi filmele alea în care mamele vitrege sunt groaznice și se comportă absolut deplorabil și își bat joc de copii vitregi, da exact așa stau lucrurile și ve-o spun din experiență proprie

Avantajele sistemului de incalzire in pardoseala

Fratele meu a inceput acum ceva timp constructia unei case pentru el si familia sa. Fiindca a ales o casa de lemn, lucrurile se misca foarte rapid ajungand deja intr-un stadiu avansat al lucrarilor. Acum se pune problema sistemului de incalzire pe care il va alege, dorind ceva modern, eficient si care sa nu ocupe prea mult spatiu.

Tinand cont de aspectele de mai sus, dupa ce atat eu cat si el am facut destul de mult research am ajuns la concluzia ca varianta cea mai buna pe care o poate alege este incalzire in pardoseala. Acesta este un sistem de incalzire modern, foarte eficient – toata casa este calda pe parcursul anotimpului rece si, foarte important, nu ocupa spatiu. Locul destinat caloriferelor poate fi acum folosit intr-un mod mai util.

M-am gandit ca este posibil ca si alte persoane sa fie in situatia noastra, avand nevoie de informatii si recomandari de acest gen asa ca am alcatuit o scurta lista cu principalele avantaje ale incalzirii in pardoseala. De fapt cel mai mare avantaj este ca am cumparat de la lenjerii-delux.ro o lenjerie de pat subtire si foarte frumoasa

Caldura se raspandeste uniform in toata incaperea, in plan orizontal, astfel ca avem parte de un confort ridicat.
Datorita amplasarii sursei de caldura (podeaua), aerul din zona inferioara a corpului este mai cald iar cel respirabil mai rece.
Comparativ cu alte sisteme de incalzire electrice, consumul de energie al incalzirii in pardoseala este mai redus.
Este o sursa de incalzire ecologica, fiind compatibila cu panouri solare sau alte tipuri de energie regenerabila.
Fiabilitatea este cuvantul cheie al acestui tip de incalzire. Te vei putea bucura de incalzirea in pardoseala multi ani de la instalare.

 

Televizoare Full HD vs televizoare HD standard

In ceea ce priveste cumpararea de televizoare, exista destul de multe situatii cand oamenii se simt nehotarati. Iar asta nu se datoreaza faptului ca acestia nu au ce sa cumpere sau de unde sa cumpere, ci ca nu stiu ce televizoare sa aleaga. Si aici vreau sa mentionez ca in ultima perioada de timp, pe piata din tara noastra, au aparut televizoare dezvoltate dupa fel si fel de tehnologii, care mai de care mai performante, insa cele mai bune televizoare au inca niste preturi destul de piperate. De fapt, acestea sunt televizoare pe care cei mai multi dintre oameni si le doresc, dar nu si le pot permite.

Ce televizor merita sa iti cumperi?

Statisticile arata ca cei mai multi oameni din tara noastra opteaza inca pentru cumpararea de televizoare care sunt accesibile ca preturi. Si atunci cand vine vorba despre televizoarele cele mai performante si cu preturi cat mai accesibile, putem vorbi in special despre televizoarele HD standard si cele Full HD. Daca in urma cu cativa ani de zile, aceste tipuri de televizoare aveau de asemenea niste preturi destul de crescute, in ziua de astazi acestea au scazut drastic, datorita faptului ca pe piata au aparut televizoare bazate pe tehnologii mult mai avansate, precum 4K Ultra HD sau OLED. Desi nu mai fac parte din categoria cele mai bune televizoare, asta nu inseamna ca televizoarele HD standard sau Full HD nu mai sunt bune, deoarece acestea inca sunt unele destul de performante si capabile sa satisfaca nevoile multor oameni.

Cei mai multi dintre oameni fac inca confuzie intre televizoarele Full HD si cele HD standard, insa acestea sunt destul de diferite. In principal, acestia trebuie sa stie ca ele difera in primul rand ca rezolutie, iar astfel va pot spune ca, televizoarele Full HD au o rezolutie de 1920 X 1080 pixeli, iar cele HD standard au o rezolutie mult mai mica,de 1280 X 720 pixeli. Din acest lucru ne putem da foarte bine seama ca, televizoarele Full HD sunt capabile cu adevarat sa redea un continut video de o calitate mult mai buna decat cele HD Standard, acesta fiind de aproximativ cinci ori mai mare.

Ca pret, diferentele dintre televizoarele Full HD si cele HD standard nu sunt unele destul de mari, ceea ce inseamna ca pentru cumparare, sunt recomandate cele Full HD. Si am spus acest lucru deoarece, cei mai multi dintre oameni se uita la acele cateva milioane pe care le-ar plati in plus, pentru achizitionarea unui televizor Full HD, in detrimentul unuia HD standard, si astfel pierd, deoarece vor avea parte de o experienta de vizionare mult mai scazuta. Si in final, trebuie sa stiti ca eu va recomand sa cumparati televizoare Full HD, atunci cand aveti de ales intre acestea si cele HD standard.

Despre vlogging

Vlogging-ul românesc, a apărut de mai mult timp in România, dar acesta a devenit ceva in vogă în anul 2012 când o simpla fată de 14 ani s-a gândit să își arate creativitatea prin simplul mod de a posta filmulețe și a se distra pe youtube. Talentul ei, si simplitatea video-urilor au atras foarte tare adolescenții, făcând o audiență enormă. În prezent aceasta având o comunitate foarte unită.

Pe parcursul următorilor ani, au mai apărut câțiva vloggeri, gameri si comedianti, care au încercat să ajungă și ei cunoscuti, unii având success ș în ziua de azi, altii eșuând. Mulți au ajuns să încerce aceasta arta doar din distracție pură, această tehnică aducându-le succes.

Pe lângă avantajele că ești cunoscut si întreții uneori fericirea celor din jur, mai este și avantajul că primesti o oarecare suma de bani, deci ai posibilitatea să faci și o meserie din asta. Pe lângă toate acestea, youtube-ul chiar premiază anumite canale in functie de numărul abonaților.

Am ajuns să cunosc câțiva vloggeri, dar doar unul dintre acestia pe care îi cunosc face întradevar o treaba buna, acesta axânduse atat pe divertisment, pe daily vloguri , gameplay-uri si chiar si giveaway-uri. Ca exemplu , imediat ce a avut un live, au început sa apară 200 de abonați instant. De ce ? Pentru contetul interesant, și amuzamentul emanat, cât și prin faptul că acesta comunică și cu telespectatorii.

Totuși, Vlogging-ul nu e pentru oricine, pentru a te apuca de așa ceva, trebuie să ai timp, și talent, pentru că nu e o munca ușoară, dar totuși este relaxantă.

Superstiții stupide

Toți avem lucruri stupide în care credem și pe care dacă le respectăm avem impresia ca vom scăpa de ghinion sau vom avea o zi bună și așa mai departe. Știți voi, dacă ați văzut pisica neagră 3 pași în spate îți scuipi în sân faci două flotări o tumbă și gata poți să mergi mai departe. STUPID. Nu există așa ceva pisicile negre sunt la fel ca cele albe, o oglindă spartă nu îți va aduce 7 ani de ghinion, dacă treci pe sub o scară nu vei avea nu știu câți ani de ghinion.

Personal chiar fac lucrurile contra superstițiilor și uitați că sunt încă aici, viu și nevătămat. Mai repede tind să cred în Karma, pe principiul dacă faci ceva bine, binele ți se va întoarce iar dacă faci ceva rău, fugi, ascunde-te într-un buncăr sau ceva.

Lăsând gluma la o parte în mod oficial în religia creștină este un păcat destul de mare să crezi în superstiții acestea probabil că au fost inventate de oameni care se plictiseau prea tare și nu aveau ce face cu viața lor la acel moment. Mai grav este că aceat lucru s-a transmis mai departe iar cum majoritatea oamenilor sunt foarte naivi, aceștia se încred în ele. Să știți că dacă vă taie o pisică neagră calea s-ar putea să vrea să ajungă undeva nu să vă năpăstuiască pe voi. Dacă ai trecut pe sub o scară ai grijă să nu o tragi după tine, probabil pe ea era un om care lucra ceva.

Deci ar cam trebui să ne trezim la realitate și să lăsam aceste chestii stupide la o parte care nu fac altceva decât să ne încarce viața aiurea.

Desenul copiăriei mele

Toți am avut desene la care ne uitam când eram mici și care ne-au marcat în mod pozitiv copilăria, desene la care în timp ce te uitai nici nu simțeai cum trece timpul. De menționat este că desenele care se realizează în ziua de azi nu se compară cu cele care erau altă dată, cele contemporane expunând un cu totul alt conținut față de cele ”batrâne”.

Mie cel puțin mi-a plăcut la nebunie Duel Masters despre care chiar și acum încă mai imi aduc aminte câte ceva, știu că personajele se duelau cu cărți, existând mai multe rase, întuneric, foc, natură, apă și lumină parcă. Personaj principal, protagonistul se numea Shobu și inamicul său numărul unu numai știu cum se numea cert este că avea părul albastru. Deci chiar nu mai puteam după desenul ăsta, eram disperat.

Eram atât de înebunit de el încât nu m-am lăsat până nu i-am făcut și lui taică-meu să îmi ia și mie un pachet, dar ăla a fost doar începutul. După ce mi-a luat primul pachet l-am terorizat să îmi mai ia o duzină pentru că îmi trebuiau cele mai rare cărți pentru a putea alcătui un pachet ât mai puternic.

Când în sfârșit am avut un pachet destul de bun, care îl conținea pe Dragonul Bolshak, Alcadeas regele spiritelor și mulți alți pe aceștia anterior nu știu dacă le-am scris corect numele, am început să ies pe strada pentru a mă duela cu ceilalți prunci de la noi din comună, de unde și numele Duel Masters. La noi pe stradă era un copil mai mare care tot timpul avea cărți mai bune ca ale mele și nu știam cum le capătă, și acum îi mai port pică pentru ca era mai bun ca mine.

Fumatul – un viciu fatal

Fumatul este un viciu care este foarte des întâlnit in ultima vreme. Mulți dintre noi îl practicăm și nu ne dăm seama cât de mult rău ne facem. Acest viciu te macină pe interior încet și sigur iar efectele nu se văd imediat.

Cancerul pulmonar apare destul de des la fumători și din păcate dacă pot spune așa este un început de sfârșit. Există și oameni care fumează toate viața și nu pățesc absolut nimic chiar nu știu ce să spun despre aceștia, să spunem doar că sunt puțin mai norocoși decât restul.

Eu unul am fumat o perioadă dar pot spune că a fost doar ceva trecător un mic moft de care m-am apucat din cauza unui prieten și la care am renunțat destul de repede pentru că la un moment dat am realizat că nu îmi aducea nimic bun acest lucru. Am avut parte și de ceva probleme medicale din cauza acestui lucru ceea ce m-a convins și mai mult că nu este pentru mine.

Am început să destest și mai mult acest viciu din cauza tatălui meu, el fuma la greu, băga cam 2 pachete de țigări pe zi asta însemnând nu numai că își distrugea foarte rapid sănătatea dar cheltuia și foarte mulți bani ceea ce nu era absolut deloc ok.

După multe tentative de a se lăsa a reușit într-un final să o facă și nu pot spune cât de mult am apreciat acest lucru nici acum uneori nu îmi vine să cred că s-a lăsat.

Uneori chiar mai am impresia că încă nu s-a lăsat, că incă mai fumează dar realizez că asta e doar în capul meu și el nu mai practică acest prost obicei.

Cum alegem lichidul pentru țigara electronică?

Fiecare om din această lume are părți negative și părți pozitive. În general este de preferat ca cele pozitive să fie peste cele negative dar nu este un lucru general valabil. Când vorbim despre părțile negative ale unui om vorbim implicit și despre vicii. Fie că este vorba de alcool sau de nicotină sau de cafea sau oricare altul, fiecare dintre noi avem câte un mic viciu. De obicei oamenii când beau o cafea simt neaapărat nevoia să își aprindă și o țigară. Acest tip de persoane găsesc în cafea și în țigări un prilej de detensionare, deoarece interacționează cu oamenii într-un mediu dificil sau au un job puțin mai stresant.

Ca și o combatere a țigărilor tradiționale despre care se știe foarte bine că sunt extrem de dăunătoare pentru organism au apărut țigările electronice. Ele satisfac nevoia fumătorului însă utilizează un lichid care substituie tutunul. Bineînțeles pentru a puteți accesa internetul pentru a găsi mai multe informații, pur și simplu tastați pe Google de exemplu pareri lichid tigara electronica și veți obține cele mai importante rezultate privind acest subiect.

Este clar că pentru a te bucura de o țigară electronică ai nevoie și de un lichid pe măsură. De asemenea trebuie să fi precaut cu lichidul pe care îl alegi pentru că de acest lichid este legată oarecum sănătatea ta, lichidul fiind inhalat este necsar să fie unul de calitate.

Trebuie să urmați câteva recomandari pentru a putea fi siguri că facem alegerea corectă când vine vorba de lichidul pentru țigara electronică. În primul rând trebuie să fim atenți la nivelul de nicotină pe care îl conține lichidul respectiv deoarece asemenea țigării normale și țigara electronică utilizează nicotina. De preferat, mai ales în cazul în care sunteți la început, este să alegeți un lichid care nu depășește cantitatea de doisprezece miligrame de nicotină, pe piață există lichide care pot ajunge chiar și la treizeci și șase de miligrame de nicotină.

Un avantaj care este evident când vine vorba de țigările electronice este că avem posibilitatea să alegem aroma lichidului pe care dorim să îl consumăm, în prezent existând peste trei sute de arome diferite.

Este recomandat să vă achiziționați o țigară care să se ridice la un buget mediu să zicem, deoarece dacă plătim o sumă ceva mai mare de bani pe aceasta putem fi siguri ca va avea o durata de viață lungă și ca va da un randament foarte bun față de o țigară electronică ieftină.

În concluzie țigara electronică este superioară țigării clasice din absolut toate punctele de vedere și nu dăunează sănătații precum o face țigara clasică. Dacă până acum ai fumat țigări normale probabil a sosit timpul să faci o schimbare la acest capitol.

Am devenit youtuber?

Da, am devenit mai mult sau mai puțin dar până aici ar trebui să vobresc despre ce m-a determinat să fac această alegere și să investec timp și energie în toată această afacere.

Prin 2012 niște prieteni de ai mei și-au deschis un canal de youtube care se baza pe scurtmetraje la acel moment. Îi urmăream de fiecare dată nerăbdător să văd ce au mai făcut iar de câteva ori am avut prilejul și ocazia să particip și eu la câteva filmări și am văzut ce presupune să fii în fața camerei.

La un moment dat chiar ne-am înscris la un concurs de film bazat pe tema anticorupției acela a fost cel mai important rol pe care l-am avut până atunci într-un clip video. Noi am fost foarte mulțumiți de cum a ieșit filmul însă juriul nu a fost de aceeași părere. Dezamăgirea noastră nu a fost faptul că nu am câștigat concursul ci faptul că s-au calificat mai departe alții care au avut un scurtmetraj mult mai slab decât al nostru. În orice caz nu am considerat asta un eșec, doar ne-a ambiționat să mergem mai departe.

Revenind la mine, anul trecut cu un entuziasm excelent mi-am deschis și eu un canal de youtube, la acea vreme încărcând clipuri cu o calitate video – audio destul de slabă dar se spune că nu trebuie să uiți de unde ai plecat.. Am tot continuat așa iar în curând canalul meu de YouTube va împlini un an adunând în tot acest timp aproximativ 700 de abonați, în ultima vreme numărul acestora crescând destul de repede zilnic.

Cum gazduiesti un site

Pentru a găzdui un site este clar că avem nevoie de un pachet de hosting care să ne poată oferi suport tehnic ori de câte ori vom avea nevoie pentru buna funcționare a serverului.

În primul rând după achiziționarea pachetului de hosting trebuie să configurăm site-ul respectiv și trebuie creată o echipă de moderatori pentru a supraveghea în permanență buna funcționare a serverului respectiv.

Pentru un pachet de hosting complet puteți opta pentru oferta celor de hosting megahost.ro, care vă vor oferi hosting în absolut toate de domeniile care țin la ora acutală de mediul online.

Eu personal la un moment dat mi-am cumpărat un pachet de hosting pe o perioadă de trei luni dacă nu mă înșel și mi-am creat un website care oferea informații despre canalul meu de youtube, și pe care de asemenea încărcam videoclip-uri și noutăți legate de ceea ce făceam

Trebuie să cunoașteți faptul că un astfel de site necesită muncă și implicit o administrare cât mai bună pentru ca lucrurile să decurgă în mod normal. Pachetul de host pe care îl veți cumpăra va conține protecții implicite care vor proteja site-ul respectiv de orice posibil atac din partea vreunui hacker.

Pachetul de hosting trebuie de asemenea să conțină un backup al datelor care să se facă cât mai des posibil pentru a nu ajunge în postura de a pierde informații de pe site-ul respectiv.

În momentul în care ajungeți să modelați site-ul pur și simplu trebuie doar să aveți imaginație pentru a crea un design cât mai atractiv, cu un aspect plăcut ochiului care să îl facă pe posibilul vizitator al site-ului să petreacă cât mai mult timp pe acesta. De menționat este și faptul că în cazul în care dorești să îți deschizi un site web, este necasr să cunoști câteva elemente de programare, mai exact HTML și Java dar și Php